Continuturile si formele generale ale educatiei

De mai bine de un deceniu se vorbește și se scrie insistent despre calitatea în educație. În numele ei sunt inițiate proiecte, epuizate resurse, aduse argumente, lansate inițiative care consem­nează „bune practici”, vizibile sau invizibile, naționale sau internaționale etc. Dar criteriul de evaluare lipsește, nu are consistență sau este diluat sau deviat sub platforma unor directive de politică a educației sau a unor statistici care pot demonstra orice, oricând. De aici și paradoxul resimțit dramatic de practicienii educației – creșterea calității în educație devine imposibilă datorită supradimensionării cerințelor cantitative impuse birocratic la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ. Multiplicarea proce­durilor birocratice, nemaiîntâlnită în istoria școlii și a societății, blochează nu doar calitatea reală a educației, ci și realizarea normală a educației însăși, în ceea ce reprezintă ea fundamental, esențial, profund, general-uman...