O poveste siderală despre tonurile și tonalitatea celor ce ne înconjoară.
Siderați vor fi cititorii acestei povești solare și selenare deopotrivă.Un băiețel oarecare, care ar fi putut fi la fel de bine o fetiță, purtând unul sau chiar toate numele, auzea necontenit cântecele stelelor. Liricitatea armonică a muzicii reușea să îl înalțe într-o așa măsură încât părea decăzut din respectul datorat celor telurice. Dar nu, acesta doar se scălda în minunăția reverberantă a sunetelor.
Dincolo de simplitatea și frumusețea construcției textului, de atenția acordată numelor personajelor (domnul Octav întruchipând octava și trepetele ce trebuiesc atinse pentru „aselenizarea” în proximitatea fiecăreia din cele 88 de constelații; Celeste, care este, pentru erou, celestă), povestea nu doar că invită la o reconsiderare a notațiilor folosite pentru a ilustra, arăta ori plasa un corp în spațiu și timp, dar reușește și să demoleze orice fel de prejudecată, prin modul în care toți îl ascultă fascinați pe domnul Octav, dar și să împace orice ființă cu înfățișarea care îi este dată – pistruii nu sunt, de altfel, decât stele pe pielea noastră. Cu toții suntem corpuri celeste.