Cândva, în miez de iulie, Corcodușul și-a îmbujorat mărgelele pe ram și m-a privit mândru de la buza balconului.
„Ei? Ce zici? Suntem amândoi harnici în această vară!”
El este un fel de „raisonneur” al zilelor mele și al nopților fără de somn. Am credința că el mă ține pe un drum bun. Cu el stau la taifas dimineața devreme, cu o cafea aromind pe măsuța din balcon și uneori cu câte-o vrabie curioasă amestecându-se gălăgios și vesel în conversație. Și tot el mă îndeamnă să nu las să treacă Cuvintele pe lângă mine.
Lui i-am dedicat această cărticică, oricât ar părea de neobișnuit.