George Banu mediteaza pe tema cortinei din perspectiva marii metafore theatrum mundi.
In pictura, ca si in teatru, cortina sparge unitatea. Ea lasa sa se vada tot atat pe cat camufleaza. Ea imparte fiintele in actori si spectatori, protejeaza secretul si intretine asteptarea unei dezvaluiri mereu posibile.
Cortina are o morfologie, iar aceasta se precizeaza atat prin multiplele ei utilizari - cortina/ draperie de aparitie, de prestigiu, de intimitate, de finitudine, cat si prin sistemele de fixare si multiplele variabile, degreutate, deopacitate, de orientare.
„Un filozof si-ar putea petrece intreaga viata fie si numai meditand asupra conceptului de cortina“, spunea marele scriitor Thomas Bernhardt.
Aceasta este si intentia cartii de fata.
Sub denumirea generica de „cortina“ - radeau in franceza se reunesc aici dispozitive de separatie si deschidere care, in romana, dispun de denumiri distincte: perdea, tapiserie... dar functia lor e mereu aceeasi. Ele marcheaza „fisuri“ posibile, uverturi si inchideri, „cortine“ reluate la infinit.