În lipsa susținerii din partea statelor slăbite, sectorul cultural se vede în fața unei alegeri dificile: să accepte condițiile de austeritate și să se redefinească prin forțe proprii, mult reduse, păstrându-și caracterul specific, nesupus comercializării, sau să se adapteze noilor mecanisme economice, bazate pe avantajul competitiv, sperând la o distincție prin care să negocieze un statut aparte, dar conformat pieței globale? Niciuna dintre cele două variante nu este ușor de realizat și nu promite că viața sectorului cultural e posibilă fără să sufere mutații majore. Cum poate acest domeniu să-și păstreze esența proprie, aceea de producător de cultură publică pentru comunități mai largi, sursă a dezvoltării unei conștiințe critice, un mod de cunoaștere a lumii și de a fi împreună cu ceilalți?
Miki Braniște