Creștinul în cetate este o carte remarcabilă și merită citită cu mare atenție pentru că explică publicului român un lucru esențial, și anume, faptul că ordinea politică și administrarea ei nu pot fi reduse la simple forme, formule sau modele instituționale. Mai precis, că instituțiile, politicile și organizațiile guvernanței publice sunt în ultimă instanță tot atât de bune sau tot atât de rele pe cât sunt oamenii ce le creează, adoptă, mențin și conduc.
Adrian Papahagi își concentrează atenția exact pe problema setului de credințe și de principii, adică pe ingredientul uitat, neglijat din ecuația bunei guvernări a cetății. Autorul are îndrăzneala să redeschidă dosarul problemei, împotriva superficialității cu care a fost declarat închis de politologia modernă și ideologia dominantă. El are îndrăzneala să spună că nu orice set de idei, credințe, valori merge, e fezabil și dezirabil când e vorba de mașinăria instituțională a bunei guvernanțe moderne. Și mai mult, are îndrăzneala să afirme superioritatea unui anume set specific: cel definit de Creștinism. Papahagi aduce solide argumente morale, filozofice, istorice, politologice în acest sens.
Cetatea este sub asediu, iar apărarea ei este intrinsec legată de religie și, mai precis, de interpretarea pe care Creștinismul și tradiția sa o vor lua în sfera publică românească.