Vezi mai multeCum în Cronică există, din când în când, câte un Jeu pus la cale de acel Je al cronicarului, aflăm că unul dintre modelele sale îl constituie fraţii Goncourt. Or, din Jurnalul acestora aflăm că orice nobilime (...) găseşte viaţa de-a gata şi o consumă imediat, cu lăcomie, aşa încât intră foarte curând în contact cu vidul, întrucât nici nu mai are ce consuma, nici nu este aptă să creeze, căci „neantul minţii“ ei o covârşeşte; în consecinţă, nobilimea are imperioasă nevoie, din plictiseală cumplită şi din senzaţia de gol, de divertisment. Foarte exact ilustrează acest fapt cronica în întregimea ei.
Şi mai există în Cronică un mesaj, unul ultrasecret, deconspirat de insistenţa cu care e retransmis în ultimele părţi ale romanului. E în legătură cu laitmotivul evadării, al fugii, reuşită în cazul unora (Ionel Haralamb, Dim Cozianu), eşuată tragic în cazul Lascarilor. Iar mesajul ultrasecret apare, cu „groază cumplită“, în întrebarea obsedantă pe care şi-o pune, agonică, Elvira Vorvoreanu: Şi dacă o să mor aici? Sublinierea aparţine chiar cronicarului şi se încarcă de un sens transparent, acum când o putem reciti deschis nu numai din perspectiva eroinei, ci şi din aceea, cu repercusiunile binecunoscute, a biografiei scriitorului.