Vezi mai multe„Atunci când ne apropiem de fenomenul religios, fie studiindu-l din postura cercetătorului, fie trăindu-l ca simpli credincioși, ne vom lovi inevitabil de problema fanatismului. Creștinismul nu face excepție. Lucrarea de față abordează tocmai acest subiect controversat, urmărind felul în care o sectă iudaică apocaliptică, pacifică și spirituală, persecutată și criticată de reprezentanții culturii greco-romane, a devenit religia oficială a Imperiului Roman, ajungând să persecute, la rândul ei, alte religii sau alte curente creștine. Tema este tabu în istoriile bisericești oficiale sau, în cel mai bun caz, tratată superficial.
Giovanni Filoramo, unul dintre cei mai reputați specialiști contemporani în istoria creștinismului, atinge acest punct nevralgic cu mult curaj, dar fără părtinire, întrebându-se dacă fanatismul și intoleranța creștină își au originea în doctrina noii religii a iubirii și a iertării, sau sunt consecința metamorfozei Bisericii lui Cristos în Biserica de stat constantiniană și teodosiană, care a ajuns să distrugă locașurile de cult ale păgânilor și ereticilor, nu doar excluzându-i pe aceștia din societate, ci condamnându-i la ardere pe rug, cum s-a întâmplat cu Priscillian în anul 385.
Crucea și puterea ne invită să călătorim în timp, în chiar miezul acelor furtuni politice și dogmatice din primele veacuri ale creștinismului, când s-au format cele două ramuri ale sale, cea răsăriteană și cea apuseană, care au evoluat mereu în umbra acestei relații tensionate cu puterea seculară, o relație care nu și-a găsit rezolvarea nici până în ziua de azi.“ — DIONISIE CONSTANTIN PÎRVULOIUC
GIOVANNI FILORAMO (n. 1945) este profesor de istoria creștinismului la Facultatea de Litere a Universității din Torino și președintele Centrului pentru Știința Religiilor din cadrul aceleiași universități. A scris numeroase volume, care l-au consacrat ca pe un mare specialist în istoria religiilor și mai ales a creștinismului: Il risveglio della gnosi, ovvero diventare Dio (1990), Cristianesimo e società antica (cu S. Roda, 1992), L’attesa dellafine. Storia della gnosi (1993), Civitas peregrina. Radici cristiane dell’idea di straniero (1999), Che cos'è la religione (2004), Veggenti, profeti gnostici. Identità e conflitti nel cristianesimo antico (2005), La Chiesa e le sfide della modernità (2007), Il sacro e il potere (2009), Ipotesi Dio (2016), Il grande racconto delle religioni (2018), Il grande romanzo dei Vangeli (cu Corrado Augias, 2019). A coordonat lucrarea Storia delle religioni (1994–1996; Istoria religiilor, 5 volume, Polirom, 2008) și, împreună cu D. Menozzi, volumele din Storia del cristianesimo (1997). La Humanitas a mai publicat, în 2004, Manual de istorie a religiilor, împreună cu Marcello Massenzio, Massimi Raveri și Paolo Scarpi.