Vezi mai multe
„Mi-e teamă. Mi-e teamă să mă așez la scris. Cine sunt eu să scriu despre…
Mi-e teamă să mă așez la citit. Și apoi? Cine ce așteaptă de la mine? Gânduri înspăimântate, nesigure mă traversează, oare, oare voi îndrăzni să spun ce cred cu adevărat? Ce cred?! Ce simt?! M-am confruntat, nu de puține ori, mărturisit sau nu, exprimat sau nu în CUVINTE: «Ah, iar o comemorare! Iar niscaiva mărturii ale unor vremuri de-acum de mult apuse. Știm, știm, am înțeles, a fost groaznic! Dar cât mai aveți de gând să răsuciți pe toate fețele o tragedie consumată și trecută?! Avem alte griji acum, alte nenorociri de comentat»…
Citesc, citesc cu spaimă. Aș vrea să mă opresc. Mi se pare că am citit destul ca să-mi pot face «lecțiile»: să pot livra cele câteva fraze menite să însoțească volumul. Mereu aceeași spaimă: oare sunt eu cea chemată, se cuvine să spun eu ceva?
Destul, îmi spun, destul. Ochii mi se înroșesc, curg lacrimi. Să fie oare de la ecranul calculatorului pe care citesc? Să fie asta singura explicație? Plâng.
Plâng. Citesc.
De la o vreme nu mai înțeleg. Nu mai pot înțelege. Erau povești încântătoare despre copilărie, prietenie, viață… viață frumoasă, ba nu, viață cu bune și cu rele. Povești cu oameni de toate felurile. Și apoi? Totul se schimbă, se răstoarnă. Iadul. Nici un răspuns la întrebarea «Cum a fost posibil?». Cuvintele își pierd sensul. Logica se sparge.
Mi-e frică. Citesc mai departe.”
(Maia Morgenstern)
„În perioada martie-septembrie 1941, «jidanii», căci așa vorbea Cabinetul despre evrei, erau expuși unor acțiuni de marginalizare, îndepărtare din societate sau reprimare. Iată cum se exprima Ion Antonescu la întrunirile Cabinetului: «Va trebui să inspirăm românilor ura împotriva dușmanilor nației. Așa am fost crescut eu: cu ură împotriva turcilor, jidanilor și ungurilor» (8 aprilie). Toată această incitare la ură împotriva evreilor s-a transformat într-un set de ordine privind uciderea în masă, deportarea și moartea în Transnistria, iar semnalul începerii soluției finale a fost dat la Iași. Mărturiile din acest volum sunt importante pentru că redau o experiență unică, a unui tânăr de 14 ani aflat, din voința altora, în fața morții. A unei morți criminale.” (Alexandru Florian)
Leonard Zăicescu (n. 1927), supraviețuitor al Pogromului de la Iași. După încetarea războiului, lucrează ca ziarist și este membru al Sindicatului Mixt de Scriitori, Artiști și Ziariști (președinte: Mihail Sadoveanu). Studiază filologia și face un curs de pedagogie specială. Lucrează la Agerpres, în radiodifuziune, în cinematografie și la mai multe publicații și reviste, până când i se interzice să mai activeze în presă, fiind evreu. Ulterior a fost profesor de română în învățământul special.