Cuibul de vipere. Genitrix

Impregnate de atmosfera sufocanta a mediului burghez provincial de la inceputul secolului XX si de ambianta specifica regiunilor bordeleze, cele doua romane reunite in acest volum, Genitrix (1923) si Cuibul de vipere (1932), realizeaza cronica unor familii dezbinate de ura, ipocrizie si cupiditate. Sprijinindu-se pe temelii extrem de fragile – precum interesul material, dorinta de a urca pe scara sociala sau incercarea de a se sustrage influentei unei mame dominatoare –, familiile se dezintegreaza treptat din cauza incompatibilitatii si tensiunilor dintre soti, lasind in urma suflete pline de amaraciune, frustrari si ranchiuna. Mauriac descrie cu o intensitate dureroasa si cu o fina intuitie psihologica drama existentiala a personajelor sale, schitind tabloul exemplar al unei lumi obtuze si sufocante, in care familia este izolata si destinata inca de la inceput destramarii.

„Cuibul de vipere poate fi considerat intr-adevar, de la operele lui Valles, Mirbeau sau Renard, cea mai dura critica a familiei, a familiei in sensul burghez al cuvintului, desigur. Avaritie, intunecare treptata a mintii, uscaciune sufleteasca, neant pe toata linia.“ (Georges Duhamel, Europe)

„Cuibul de vipere este povestea unui barbat de un anticlericalism inversunat, orbit de patimile sale, care crede ca isi uraste sotia si copiii si ca nu iubeste decit banii, desi natura sa, daca ar fi urmat-o, l-ar fi condus spre iubirea de Dumnezeu. Sotia si copiii sai sint niste catolici mediocri; meschinaria lor il irita si pare sa gaseasca intotdeauna cu usurinta prilejuri de a critica umbra lor de credinta; si, totusi, se afla, in insasi ratacirea lui, mai aproape de Dumnezeu decit propria familie, ale carei defecte ii ascund adevaratul spirit al religiei”. (François Mauriac)