Culegerea reuneşte cele mai semnificative decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti pe parcursul anilor 2005-2007 în materia contenciosului administrativ şi fiscal, acestea acoperind diversitatea problemelor de drept soluţionate din perspectiva dreptului material şi din aceea a dreptului procesual.
Acolo unde este cazul, deciziile sunt însoţite de note care indică modificările legislative la care problema de drept urmează a fi raportată, respectiv modificările Codului fiscal, Codului de procedură fiscală şi legilor speciale în vigoare.
De asemenea, lucrarea cuprinde un index alfabetic, ceea ce facilitează accesul cititorului direct la informaţia vizată. În materie fiscală, având în vedere multiplele probleme pe care le ridică aplicarea normelor fiscale, lucrările de jurisprudenţă au menirea de a pune ordine, de a oferi răspunsuri, din punctul de vedere al instanţelor de judecată specializate în această materie, acolo unde cei care aplică aceste dispoziţii şi cei cărora li se aplică au interpretări diferite. Ţinând seama de specificul acestor reglementări, odată ce practica a stabilit o soluţie, în sensul că o anumită categorie de contribuabili datorează sau nu o taxă sau un impozit, atunci respectiva soluţie se aplică unor multiple situaţii de acel gen.
