Copilul trebuie să înveţe să: tolereze midie eşecuri, fără să rămână umilit, fără să pună la îndoială valoarea sa şi fără să dea o proporţie eşecurilor: să le considere pe acestea ca fiind momente de experienţă.
De aceea, este inutilă calea represivă. Spunându-i: „încetează imediat să faci scenele astea de nebun sau te iau ia bătaie!'', poate Fabio ar fi întrerupt scena de furie, însă nu ar fi rezolvat problema lui, din contră nici nu ar fi început să înţeleagă despre ce este vorba.
Este important, însă, să vă întrebaţi cât de mult sunteţi dispuşi voi să toleraţi eşecurile copilului (ca, de altfel, şi pe cele proprii). De la un copil atât de deosebit şi precoce este uşor să te „aştepţi la mult" şi, uneori, „prea mult". Poate că vă doriţi cu adevărat să aveţi un fiu „mereu câştigător* şi, uneori, asta ar fi o problemă: copilul încearcă să nu vă decepţioneze aşteptările niciodată!
Aşteptările părinţilor, chiar dacă nu sunt exprimate verbal, sunt percepute cu inima şi exercită o mare influenţă asupra copiilor: dacă îi toleraţi eşecurile (şi pe cele proprii), reacţiile exagerate ale copilului în faţa micilor nereuşite nu se vor schimba niciodată, indiferent de discursul pe care i l-aţi ţine. Trebuie să reflectaţi în profunzime asupra „funcţiei pozitive a erorilor", după care puteţi să vorbiţi deschis şi cu copilul, dar:
... se poate, îndeosebi, să i se dea un exemplu în micile lucruri cotidiene, cu toleranţă şl acceptare a „greşelilor”.