Încercându-şi peniţa într-ale creaţiei lirice, poetul – amator prin circumstanţă, dar autentic prin convingere şi acuitatea trăirii – face dovada unui simţ al muzicalităţii (adesea exprimat prin refren şi repetiţie) şi al unei subtile eleganţe în exprimare care amintesc de încântătoarele versuri ale poeţilor pe care critica românească, în lipsa unui termen care să facă dreptate eteroclitelor influenţe autohtone, i-a numit, destul de nediferenţiat, decadenţi şi simbolişti.
Volumul de debut Cuvinte nepricepute este, la prima vedere, o meditaţie asupra neîmplinirii – prin sine sau prin altul, prin cunoaştere sau prin iubire. În fapt, acest leitmotiv al efemerului, al insuficientului devine mijloc şi pretext pentru explorarea unei teme fundamentale a lumii contemporane – inalienarea individului, imposibilitatea de comunicare cu exteriorul.