Cuvinte, satira si politica

Oamenii își spălă trupurile şi veșmintele. Doresc să fie curați. Dar vorbesc folosind o limbă murdărită mereu de firea lor. Ceva nu sună bine în declarațiile, în discursurile de acum, în limbajul oficial, dar și în cel curent și anonim. Cum nu suna nici înainte cu decenii, cu un secol sau cu două. De ce nu sunt acceptate la auz unele cuvinte? Ce ascund? Sunt ele vinovate cu ceva? Sau dacă nu sunt de vină cuvintele, atunci ce se petrece? Concluzia este dificilă. Cuvintele suferă și ele o agresiune nedreaptă, nemeritată, din partea vorbitorilor limbii. Se îmbolnăvesc și, în cele din urmă mor, dispar din lume, aidoma oamenilor. Rămânând îngropate în cimitirele numite dicționare. Limba de lemn, aşa cum este ironizată starea de expunere a cuvintelor la atacul indivizilor îndoielnici social, pune ansamblul limbii într-o situaţie mult mai rea decât se crede. Relația dintre deteriorarea limbii, schimonosirea ei istovitoare și politizarea continuă, aproape istorică, a ajuns la evidență. Politizarea nu este doar un fenomen conjunctural ce poate fi vindecat prin câteva măsuri legale, guvernamentale. Nu este doar un curent social de gândire al unei pături doritoare de parvenire. Politizarea a devenit o paradigmă a întregii populații, la o scară prea mare, sedimentată în timp şi într-o măsură devenită semnificativă. Calea politizării, pentru că nu este altceva decât o cale de a parveni, a devenit treptat un model de reușită socială râvnit de către majoritatea populației. Acest lucru, însă, începe să pună în pericol integritatea statului.