De la stanga la stanga

ALEX CISTELECAN – De la stânga la stânga. Lecturi critice în câmpul progresist, din prefață: „Volumul de față își propune să citească și să discute critic câteva (aș zice: principalele, dar cine știe?!) dintre cărțile, dezbaterile și contextele relevante ale stângii independente de la noi, confruntându-le cu această exigență tactică leninistă de bun-simț: în ce măsură reușesc ele să articuleze un tablou plauzibil, total sau exhaustiv (chiar dacă sintetic) și obiectiv al contextului nostru istoric imediat (de la regimul comunist la neoliberalismul actual). În ce măsură reușesc cu adevărat să ofere o explicație a realității social-politice – pe care, ulterior, să o putem eventual transmite răbdători maselor și, împreună, în cele din urmă, să ieșim din preistoria capitalismului înspre o societate mai justă. Până să putem îndeplini toate astea, chiar nu cred că stânga intelectuală independentă are altceva mai bun de făcut. Câteva precizări suplimentare: criticile pe care le aduc mai jos textelor și pozițiilor stângii independente de la noi nu au nimic de-a face cu obiecția recurentă adusă teoriei de stânga – și anume că se complace în a despica abstract firul în patru, izolată într-un turn de fildeș și ruptă de mase. Tocmai, din perspectiva volumului de față, problema stângii independente nu e că stă închisă în turnul ei elitist de fildeș, ci că nu-și prea face treaba pentru care i s-a alocat acest turn – nu furnizează ceea ce se așteaptă de la ea: și anume nu teoria abstractă și formula salvatoare, ci tocmai înțelegerea clară a ceea ce se întâmplă cu societatea actuală. Ruptura ei de mase, oricât ar fi de dureroasă și imobilizantă, poate că tocmai aici își are originea: cum să convingem masele când nu prea avem ce le spune? În al doilea rând, deși volumul încearcă o pledoarie (sper coerentă) pentru materialism istoric ca metodă privilegiată de surprindere și cuprindere a realității în structurile și coordonatele ei esențiale, criticile pe care le formulez nu sunt o simplă sancționare a abaterilor de la un presupus marxism obligatoriu. Dimpotrivă, așa cum – sper din nou – reiese din cele de mai jos, pozițiile și argumentele diverșilor autori sunt opuse (când sunt) perspectivei materialist-istorice nu ca niște mostre de trădare a marxismului, ci tocmai ca ilustrări concrete ale superiorității metodologice comparative a materialismului istoric: problema, pe scurt, cu aceste abordări nu e că nu sunt marxiste, ci că, nefiind astfel, sunt mult mai sărace și instabile – mult mai implauzibile tocmai în misiunea lor tactică esențială, cea de a explica cu răbdare realitatea.”