„De râsul curcilor” este o culegere de povestiri transmise de autor prin intermediul unei Sherezada modernă, ce – nu se știe din ce motiv, însă în mod sigur nu pentru a-și păstra capul pe umeri – îl îmbrobodește pe un Sultan la fel de modern, împuindu-i capul cu întâmplări hazlii, al căror umor izvorăște dintr-o satiră a societății de azi în care, așa cum bine spune Emilia Dabu în prefața cărții: „binele din noi trece prin iadul din jur”.
Sultanul, deși vorbește aceeași limbă cu cea căreia îi zice Shakira, în loc de Sherezada, ascultă povestirile prin intermediul unui interpret, un Înțelept ce nu înțelege nimic din ce aude, dar care „traduce” fără a fi nevoit să traducă tot ceea ce spune povestitoarea, prezentând Măritului – ca în jocul „telefonul fără fir” – propria versiune a celor auzite, pentru ca în final nimeni să nu se înțeleagă cu nimeni, cum de fapt am putea spune că se întâmplă în lumea în care trăim.
Personajele, arhetipuri umane moderne, de la înavuțitul peste noapte, la politicianul corupt, și încă mulți alții, se vor întâlni cu toții la final într-un cimitir – devenit în viziunea autorului Purgatoriu – unde, în chip de fantome, își așteaptă izbăvirea de păcatele din timpul vieții. Dar, deși plecarea în Rai se face zilnic, cu un autobuz care coboară din Ceruri să-i ia pe cei duși, cel puțin pentru unii biletul poate fi îndelung așteptat.
Curcă să fii și n-ai cum să nu râzi lecturând volumul de față, darămite noi, cititorii de rând, care abia așteptăm ca o astfel de carte să vadă lumina tiparului.
Căci, nu-i așa, „unora le place hazul”.
