erau anii când ieșeam pe balcon să fumez
invocând
copilăria petrecută la ţară
miezul de pâine caldă
şi vorbele ferme de altădată
ale bunicului
care se rostogoleau ca un cartof pe pământ.
mai ţin minte că pe atunci zorile zugrăveau fugar
chipul molcom
al bunicului
în oglindă sâmbăta când îşi înălbea faţa şi înăsprea aerul
cu mirosul puternic de apă de colonie sovietică
iar bunicii îi venea un dor de a găti fasole cu ciolan
şi plăcinta aceea
dumnezeiască cu mere.
plecam apoi să le spun tuturor copiilor de pe uliţa noastră
(străjuită de nuci uriaşi cu umbre ca niște
răsuflări amare)
…