Despre 1989. Naufragiul utopiei

Revoluţiile din 1989 au schimbat în mod fundamental harta politică, economică, axiologică şi culturală a lumii. Ele au permis redescoperirea participării democratice şi a activismului civic, fiind rezultatul unei nemulţumiri profunde şi generalizate faţă de dominaţia ideologică a leninismului. După decenii de agresiune a statului împotriva spaţiului public, aceste revoluţii au restabilit distincţia dintre ceea ce aparţine guvernământului şi ceea ce ţine de domeniul autonomiei individului. Accentuând drepturile politice şi civice, aceste mişcări au creat teritoriul necesar manifestării şi aplicării valorilor democraţiei liberale. Departe de a se fi încheiat, revoluţiile din 1989 simbolizează o direcţie caracteristică a timpurilor moderne: diversitate, diferenţă şi toleranţă.
Natura Revoluţiei Române, inclusiv recurgerea la violenţă şi masacru, se explică prin caracterul impenitent stalinist al dictaturii comuniste. Prin radicalismul său, prin energiile dezlănţuite şi prin şansa renaşterii partidelor politice, a economiei de piaţă, a presei libere şi a societăţii civile, Revoluţia a fost o breşă istorică incontestabilă.
Asemenea celorlalte revoluţii din 1989, a fost un fenomen social total, o explozie de spontaneitate democratică, o afirmare a libertăţii în lupta împotriva despotismului ideocratic. Extrem de grav însă, în cazul României postdecembriste, este faptul că nici constituţia libertăţii, ca sinteză între legalitate şi legitimitate, nici datoria memoriei traumei totalitare, în formă instituţionalizată şi prescrisă la nivel pedagogic, nu s-au întrupat încă în mod credibil în noul corp politic şi social. (Vladimir Tismăneanu)