Destine programatice

În cartea sa, „Destine programatice“, Claudiu Spasici caută cu înfrigurare prin cotloanele labirintului său literar forma de autoritate tutelară a eului (sinele, alter ego, super ego – nu putea lipsi nici Freud dintr-o călătorie de asemenea fason) său predispus dedublării superioare, răvășind totul, oprindu-se când asupra destinului, când asupra hazardului, când asupra rațiunii, privită ca element epistemologic, de factură kantiană. Amintind, într-un fel, de viziunea orwelliană asupra societății, dar și de carnavalescul show anual venețian (motivul măștii, ascunderii identității aparente este unul drag naturii umane), întâlnim undeva o pomenire a taxidermiei antropomorfice (o varietate ne-științifică a taxidermiei în care animale împăiate sunt îmbrăcate în haine umane și / sau sunt prezentate ca și când ar fi angajate în activități specifice oamenilor), prin care autorul aruncă în penumbra misterului, a tainei bănuite îndărătul oricărui raționament, înțelegerea rostului existenței.