Aveţi în faţă nu doar o simplă carte axată pe o temă de larg interes, ci, de fapt, expunerea unei concepţii originale privind însuşirea legilor lumii spirituale care guvernează lumea materială, analiza posibilităţilor de acces în universul bioenergiei.
Scopul principal al cărţii este de a lărgi orizonturile cognitive asupra lumii înconjurătoare, de a descoperi şi studia mecanismele care o guvernează şi de a expune regulile de acces în bioenergie, întrucât autoperfecţionarea omului trebuie să înceapă prin conştientizarea lumii înconjurătoare, prin înţelegere legilor acesteia, prin considerarea propriei persoane ca parte integrantă a structurii universului.
Lumea contemporană s-a îndepărtat mult de izvoarele primare ale spiritului. Ea seamănă cu un vas în derivă, fără căpitan, cu motorul defect, cala plină de breşe şi echipajul învrăjbit. Unii dintre marinari îşi dau seama de situaţia tragică în care se află şi au început să lanseze apeluri pentru reconciliere şi pentru repararea navei. Marele necaz însă – şi despre acest lucru nu ştie nimeni – constă în faptul că vasul se îndreaptă spre recifuri şi că nici măcar punerea în funcţiune a maşinilor nu poate salva corabia şi echipajul, dacă nu va fi modificat cursul navei.
„La nivel info-energetic părinţii, copiii, nepoţii reprezintă un tot unitar. Psihicul, trăirile emoţionale şi comportamentul părinţilor influenţează psihicul, starea emoţională şi fizică a copiilor. Prin urmare, modificând psihicul părinţilor, se poate modifica starea fizică a copiilor.”
„Corpul fizic se întinde în spaţiu, iar corpul biocâmpurilor în timp. Comiţând anumite fapte, materializându-şi gândurile şi trăirile emotionale în planul fizic, omul îşi influenţează corpul său temporal, altfel spus, prin comportamentul său, prin trăirile sale, el acţionează asupra propriului său viitor.” Fără a nega efectele curative ale medicinei moderne, S.N. Lazarev propune o modalitate inedită de vindecare a maladiilor, plecând de la ideea că omul nu reprezintă doar un înveliş fizic, ci şi unul bioenergetic.
