Din infern, cu dragoste

E ca şi cum ai întors câteva pagini din cartea fiinţei. E ca şi când ai lăsat în urma ta ceva crucial, de răscruce, care se impune să fie valorificat, scos la suprafaţa firii, prospectat, descris, contemplat într-o linişte de dincolo de lume, de dincolo de bine şi rău, când toate lucrurile se întrevăd într-o altfel de limpezime, care nu exclude de tot nici iubirea, nici setea de viaţă, nici dorinţa de a rămâne, de a întârzia în această lume, cu deosebirea că iubirea, setea de viaţă şi dorinţa de a rămâne sunt – după acei ani, trăiţi la temperaturi imposibile – altfel, fiindcă a intervenit o schimbare radicală şi nebănuit de lentă în felul tău de a privi şi de a vedea lucrurile. Parcă eşti la fel şi, totuşi, substanţial diferit. Ceea ce numeşti viaţă e văzut de tine din alt unghi, prin ochiul cuiva înstrăinat. (…) Trăim între lumi şi rareori ne dăm seama de aceasta. Spaţiile intermediare ne sunt casă şi liman. Ce straniu e că realizăm aceasta exclusiv când suntem aduşi pe muchie de cuţit, pe buza prăpastiei, unde, pradă iluminării, înţelegi totul; şi de cum te desprinzi de exuberantele focuri de-acolo uiţi o parte din ce-ai priceput, făcând apoi efortul de a-ţi aduce aminte.