Se spune că trăim lângă o persoană toată viața, dar nu reușim să o cunoaștem pe deplin. Ei bine, cred sincer că nici noi nu ne cunoaștem cu adevărat, de unde și dorința noastră de a schimba atât de des, fie unele acțiuni din trecut, fie unele cuvinte rostite, fie unele nerostite.Înclin să cred că oamenii sunt asemenea unor contorsioniști. bineînțeles că este o metaforă. mai concret, este vorba despre capacitatea noastră de adaptare la lumea înconjurătoare, în funcție de anumite contexte, împrejurări, ș.a.m.d. De aici și ideea centrală de celelalte versiuni ale aceleiași persoane.
De aici și ideea centrală ce „ceilalți” Tu
***
deci puţini înţeleg de pe margini dar și mai puţini
când te
privesc frontal căci – după cum prea bine se știe – faţă în
faţă cu tine suntem ca un fir de nisip într-un deșert
până la
urmă absent ca o victimă ce își așteaptă sentinţa în
s i n e
– sacadatul infern – ca un fior pe două picioare ce
(își) așteaptă măcelarul (DIN P R A G A) *
* Trimitere către fostul șef Gestapo, Reinhard Heydrich, supranumit și Măcelarul din Praga
***
după toate înfățișările arzânde ale așteptării mișcările calculate
și aerul cu porția după lungul șir de voci
traversând propria voce (ca o subțire explozie)
după lungile insomnii îndoind timpul
te întorci în sfârșit
la mine liniște de o clipă – falsă eternitate