Vezi mai multePoezia este pentru Rodrigo Guzmán Barros atât artă a imaginarului și a cuvântului, cât și terapie de a fi. În Amor cosmico, miza existenței e pusă în prim-planul unui stil eliberat de zorzoane și de efecte ale figurilor, în care imaginea poetică tinde să fie generată de și din viața trăită la prezent și din viața visată la trecut ori la viitor. Tropii sunt înlocuiți cu emoticoane, cu punctele de suspensie ale respirărilor ivite între și printre verbele a fi și a avea. O poetică a gradului zero al rostirii ascunde, însă, temperaturile înalte ale vitalității creatoare, geometriile abisale și iraționale ale iubirii. Rodrigo Guzmán Barros pendulează între verbalizarea stărilor sufletești („Sufletul meu se învârtește și se învârtește /Fără încetare”) și atribuirea expresivă a idealului și a ideii că săgetarea lui Cupidon ne dă esența lui a fi, cum o spune chiar poetul – „elanul – regele tuturor bătăliilor”. – Dan Mircea Cipariu
La Manoseada (Femeia pipăită) este sfera electrizată de erotismul care (ne)schimbă viețile și destinele, într-un captivant și persuasiv joc literar în fața unui „oracol al plăcerii”. Dacă în Amor cosmico, Rodrigo Guzmán Barros dezvăluie un eu liric care caută în multiversul său un sens spiritual, în această a doua carte a dipticului său, La Manoseada, eul liric se (re)găsește în apele lipsite de teritorii, geografii și ideologii ale Eros-ului. Incursiunea prin jocurile secunde ale plăcerii este realizată prin intermediul Femeii pipăite, o proiecție din realul posesiv și posedat în imaginarul verbal, în care sexualitatea „pulsează /de viață, de plăcere și de suferință, / vuiește a furtună, invocând puritatea apei”. Mantra posesiunii se transformă, astfel, în mantra posedării, cu o imagine ce devine dulcea și tandra obsesie de a fi Femeia pipăită. – Dan Mircea Cipariu