O carte solida, o carte despre pierderea si redobandirea idealului, despre sarja cabotinului norocos intr-o societate pulverizata moral, despre viata fericita in ghilimele sau fara ghilimele, despre credinta, suferinta, speranta. Si despre notiunea de maretie urmata de decadere intr-o lume in care poti fi drac sau inger, totul depinde mai ales de cum stii sa te misti in colcaiala sublima de virtuozitati speculative, in cazul celor care sunt posesorii acestor „calitati”.
Mihail Soare scrie o proza in care atentia este distribuita succesiv pe narator, pe poveste, pe facerea ei, pe receptor. Scriitorul are o conceptie proprie despre scriitura si despre actul scrierii. El aduce in spatiul fictiv al scriiturii si povestea si meditatia asupra povestii si a relatiilor pe care le implica. Din aceasta distributie a atentiei narative iese un roman incitant care provoaca permanent cititorul, nelasandu-l niciun moment sa lancezeasca. Romanul poate fi si un manifest impotriva prozei lenese, asa cum, candva, Ion Barbu se declarase impotriva poeziei lenese.