Inainte de 1989, scriitorul Marin Ionita a fost timp de cativa ani corespondent de Arges al ziarului Romania libera. Cand ajungea in redactie un articol de-al lui (dictat la telefon unei dactilografe), sefii il citeau cu incantare, dar il publicau cu spaima ca va iesi scandal. Desi nu continea nimic subversiv, era atat de bine scris, intr-o limba romana atat de diferita de limba de lemn a epocii, incat parea suspect.
Aceeasi impresie puternica de noutate, de talent literar ingenuu o face acest roman memorialistic, Drumul dinozaurului. Autorul povesteste la persoana intai ce s-a intamplat cu un tanar venit de la tara la oras, intr-un mediu infestat de propaganda comunista. Procesul prin care candoarea acestui tanar - ca si a altora [?] este introdusa cu forta in tiparele ideologiei oficiale este terifiant, te face sa te gandesti la un manunchi de flori de liliac dat prin masina de tocat carne.
Cartea nu este insa una tragica. Umorul, pitorescul, sinceritatea bine jucata de autor creeaza o atmosfera carnavalesca. Rezultatul? Pe parcursul lecturii, ajungem sa il indragim pe Marin Ionita ca personaj si sa il admiram ca autor.