Drumul egal al fiecarei zile

Distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor si Premiul Academiei, Drumul egal al fiecarei zile a fost tradus in Bulgaria, Franta si Germania.

Romania, anii ’50. Intr-o camera dintr-un oras de provincie, trei personaje: mama, fiica adolescenta si unchiul. Tatal lipseste – e in inchisoare. Unchiul, un intelectual remarcabil, este marginalizat dupa excluderea din Partidul Comunist din cauza ca a simpatizat cu Garda de Fier. Mama imbatrineste tot mai mult si se straduieste sa pastreze amintirea tatalui, in timp ce tinara Letitia traieste bucuriile si nelinistile virstei sale. Pe fundal, se vad cozi la apa minerala si la gaz, se aude zumzetul radioului cu sonorul dat la minim (Vocea Americii), se intrezareste si mica valiza pregatita pentru cazul in care Securitatea ar veni sa-i aresteze… Curind, Letitia pleaca la Bucuresti, si odata cu aceasta plecare incepe povestea initierii ei, in care unchiul o va insoti pas cu pas, urmindu-si menirea de a se sacrifica mereu pentru ceilalti.

„In camera familiala, ca si in aceea de camin, Letitia se sufoca mereu de viata sa prea marginita. Totusi, chiar daca eroina are impresia ca nu i se «intimpla niciodata ceva deosebit», esentialul este pe cale sa se petreaca: din intrebarile si sfisierile sentimentale, din alegerea intre indignare si supunere, intre dezvaluire si tacere, un destin se construieste sub ochii nostri.
Gabriela Adamesteanu exceleaza in descrierea intruziunii politicului in viata intima. Ea reuseste sa faca simtite, aproape fizic, promiscuitatea sufocanta, nevoia vitala de singuratate, cu accente care amintesc uneori de Virginia Woolf, cea din O camera separata.
Drumul egal al fiecarei zile este un frumos portret al femeii aflate in pragul maturitatii, asupra careia planeaza umbra masinariei totalitare.” (Stéphanie Dupays, Le Monde)

„Ar putea fi romanul sentimental al oricarei adolescente occidentale, hranit aici cu o analiza atit de fina, incit povestirea imbraca accentele unui jurnal intim. Tinara isi descrie universul cu o precizie proustiana... Numai ca totul pare retinut de o greutate care impiedica avintul, cuvintele, daruirea. In asta consta marea forta a cartii: in a nu tine discursuri despre anii dictaturii din Romania, ci a face simtita, din interior, pregnanta irepresibila a plumbului pe care puterea il lasa sa curga peste viata cotidiana.” (Thierry Guichard, Le Matricule des Anges)