Elegia și meditația sunt, am putea spune, speciile lirice de bază, confundându-se, în esența lor, cu ideea de poezie însăși. Sunt cele mai profunde și cele mai „poetice”, atât în antichitate, cât și azi. Obținând în timp o dimensiune meditativă tot mai pronunțată, elegia e tratată azi aproape indispensabil alături de meditație (și invers). Antologia ilustrează evoluția genurilor în literatura română, începând cu Asachi și Conachi, preluând în poezia pașoptistă modelul romantic occidental (Cârlova, Heliade-Rădulescu, Alexandrescu, Bolintineanu, Alecsandri), ca să culmineze cu lirica elegiacă eminesciană. În interbelic au scris elegii (cu note meditative tot mai pronunțate) Blaga, Arghezi, Bacovia, Barbu; concurați de poezia elegiac-meditativă a postbelicilor Stănescu, Sorescu, Brumaru, Ursache sau Vieru, ajungând până la contemporanii noștri.
Antologia îşi propune o selecţie dintre cele mai relevante elegii şi meditaţii din literatura română, precum şi un studiu introductiv care descrie evoluţia speciilor în literatura universală şi română, interferenţa lor şi locul pe care îl ocupă în creaţia marilor artişti ai cuvântului. Panorama cuprinde evoluția acestor specii și modelele create pe terenul literaturii române.
Cartea corespunde curriculei la literatura română și este destinată elevilor, liceenilor, studenților, profesorilor și altor categorii de cititori, atât pentru lectura în scopuri didactice, cât și în perspectiva unei lecturi de plăcere.
Prefaţă, selecţie a textelor, note biobibliografice de Mircea V. Ciobanu.