Filmele Elisabetei Bostan ne-au restituit fiecaruia dintre noi copilaria pierdura. Depinde de noi cum vom sti s-o pastram...avem aici admirabila dovada a unui montaj intelectual, in acceptia superioara pe care i-o daduse candva Serghei Eisenstein, o lectie febrila de cinema, in care Elisabeta Bostan pare, a-si fi jucat sansele unei viitoare cariere cinematografice.
Sanse valorificate din plin in filmele numeroase care au urmat dupa Pustiul (1961). Fie ca e vorba de tema complicata a familiei ce va reapare tarziu, in Promisiuni (1985), fie de tema jocului (sotronul desenat pe trotuar va configura complexele Desene pe asfalt - 1988; asa cum subiectul competitiei, al luptei pentru titlul castigator se va dezvolta exemplar in Campioana - 1990). Dar ceea ce exprima prioritar acel film de debut al Elisabetei Bostan este optiunea sa categorica pentru lumea copilariei. O lume pe care o va descrie in propria sa maniera, unica si — ca atare — inconfundabila.