Elogiu cititorului

logiu cititorului este o „incitare la nesupunere”, ba chiar o „declarație de nesupunere a cititorului”. După ce am citit cartea, am avut viziunea unei mari demonstrații, a unui mare miting, la care mii de cititori poartă în mâini pancarte cu un vers de Eminescu drept revendicare: „Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost?”. Noi, cititorii, ieșiți din anonimat, fiecare cu numele său, vrem să ni se dea spre judecare și condamnare scriitorul anonim (Marele Anonim?): cel care ne-a scris viața și istoria. Îndemnul lui Zorin Diaconescu către cititorii participanți la miting este unul socratic: „Citește-te pe tine însuți!” și vei găsi „textul care să facă minuni”. Chiar dacă finalul căutării, spune autorul, ar putea fi unul amar: „Ori textul acela nu există, ori vremea minunilor a trecut”. (Ion Mureșan)

De când l-am cunoscut, mi-am pus întrebarea: de ce Zorin, care se bucură de adevărate calități scriitoricești, nu scrie sistematic și nu are o operă? Abia acum, publicându-i această carte, am găsit răspunsul: nu vrea să piardă Pariul Cititorului, fiindcă el e, de fapt, marele câștigător. Se poate trăi fără citit, dar ar fi păcat… Și atunci, de ce a trădat Zorin Diaconescu cauza? Pentru a ne aminti de Binefacerile Lecturii, de Comunitatea Profundă a Cititorilor! (Vasile George Dâncu)

Autorul recunoaște, dar nu regretă fapta:
„Textul a fost scris pe invers, din perspectiva potențialului cititor. Pentru noi, cititorii, scriitorii sunt o sectă care, ca orice sectă, înlocuiește realitatea cu un ritual. Spre deosebire de scriitor, cititorul nu scrie cu plăcere, fiindcă pe el nu îl bântuie gloria publicării. Cititorul nu e preocupat de stil și nu cunoaște critici, mă refer la cei literari. Cititorul nu are o reputație de apărat, el este un personaj colectiv și beneficiază de privilegiul anonimatului”.

Scriind această carte, am trecut Rubiconul în așteptarea confruntării cu Senatul Cititorilor, care sper să fie necruțător, dovedind că distinșii membri au parcurs textele și nu se eschivează prin obișnuitele laude și felicitări, de fapt atât de des invocate scuze și tot atâtea scutiri de la cazna lecturii. Nu-mi doresc acordul cititorilor, mă mulțumesc să-i știu de acord cu propriul lor cuget, stimulați de aceste rânduri, dovedind astfel că truda autorului nu a fost doar un zadarnic exercițiu de orgoliu.” (Zorin Diaconescu)