...Pentru ca Emaistolarul este intr-adevar o scrisoare de scrisori, electronica dar scrisoare, care, ca orice care se deschide, merita sa se inchida intr-o noua, eventuala deschidere.
In deschidere, intrand pe teritoriul posibilitatii sa fie, am admis posibile obiectii referitoare la Emailstolar, de genul: nu are unitate, lasa aspecte provocate si neduse pana la capat, contine promisiuni neonorate, angajamente amanate s a m d.
Si am raspuns ca posibilele obiectii enumerate nu fac decat sa confirme identitatea Emailstolarului, aceea de a fi ceva necrispat, liber asumat, fara obligatii fata de altcineva decat fata de mine, cel care m-am pusin stare.
Si tot in introducere am promis ca la intrebarea Ce fel de stare? vor afla raspunsul cei care vor avea rabdare sa inchida scrisoarea de scrisori dupa ce vor fi citit propria mea inchidere.
Onorand promisiunea, la intrebarea Ce fel de stare?, raspund: de reflectie, de eroare uneori, de iesiri, poate iluminate, la lumina, de mirari, uneori uluiri, asociate acestor erori si iluminari, de neincrancenare a ceea ce altii, nu eu, pot percepe ca incrancenare, de curgeri limpezi si senine uneori, nu tocmai limpezi si, poate, incetosate alteori, dar ale mele si asumate barbateste, caci, daca nu ma temem de mine, ba dimpotriva, exigent si ferm cu mine, de ce m-as teme de orice posibila critica viitoare care se va putea infatisa ca trezitoare din ceea ce eu, poate, prea familiarizat cu mine, nu am putut trezi, nu am putut scoate din starea de ascundere prin dezascundere, ceea ce este ascuns intru dobandirea neascunderii.
Astfel asumat Emailstolarul se infatiseaza aidoma unui roman al Agathei Christie, in care personajele detectivi sunt conceptele conduse inspre detasarea corectului de incorect, deoarece, asa cum rosteste Hercule Poirot, ceea ce este corect, logic, este si adevarat. - Autorul