Întorcându-mă la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut să recitesc poezia lui privind-o „cu ochi străini", căutând să reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lăsat deoparte - ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei în metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin şi poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinereţe, poeziile-pastişe după paşoptişti) - ori pe care aceeaşi exegeză le-a comentat urmând prea îndeaproape îndrumările discursurilor de escortă (Epigonii, Mureşanu). Mai poate fi citită poezia lui Eminescu, astăzi, cu ochi străin, adică - aşa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat în spiritul cultului eminescian, ci un seamăn al meu, cititor ca şi mine, dar lipsit de prejudecăţile mele în receptare? Cine e cititorul, mon semblable, mon frère, căruia mă adresez, interpretând opera eminesciană? Pe cine însoţesc în descoperirea operei eminesciene? Şi - deloc lipsit de importanţă pentru propria mea istorie - cine şi în ce fel se află alături de mine, atunci când îl citesc pe acest poet esenţial pentru devenirea mea interioară?
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2012
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
272
ISBN:
9789731247250
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!
