Aventura a limbajului, actul poetic defineste o viziune, o dimensiune de adancime a spiritului, exprimare a esentei lucrurilor.
Privita drept creatie a lumii in verb si prin verb, poezia implica o functie mitica, dupa o asertiune a lui Leo Spitzer: ,,Limba cugeta inainte de toate mitologic”. Incercam astfel sa definim demersul liric al poetei Paula Barsan, simbolistic in sine, cu intelesuri adanci, devenind nastere si re-nastere, lumina de inceput, cosmogonie a fiintarii, emotie si luciditate, candoare, inocenta si sublim. Paula Barsan este o voce lirica bine conturata in peisajul liricii actuale, descinde parca din poezia optzecista, construind o poezie confesiva de inalta vibratie, dezvaluind lumii candoarea trairilor cu o sinceritate profunda, cu o emotie nelinistitoare a unui eu chinuit de fericire, care devine: scanteie de cer/ …unicornul din geana ta…, de aceea marturiseste poeta: Se cuvine sa multumesc luminii/ in fiecare secunda/ se cuvine sa te iubesc, soare… (Elena Netcu)
Paula Barsan cultiva un lirism temperat, contemplativ, este un suflet introvertit intr-o continua cautare a echilibrului si a armoniei intre antiteze. Poeta isi gaseste lacas intr-o cumintenie a luminii, discreta, ascunzandu-se, sfielnica si nestiuta de lume. Este aceasta o forma de exprimare a profunzimii trairilor, prin tacere, uneori adresandu-se, la fel de prudent, unui eu impersonal, alteori sugerand prezenta unui personaj masculin, dar nu stim daca este sau nu este partas la implinirea erosului, caci lasa impresia, in final, unui eu insingurat. Retragerea in culise, detasarea par a fi arme de a-si camufla trairile, de teama infrangerii, de a opri tentatia fructului oprit.
