„Ce obosit sunt de lucrurile frumoase pe care le-am văzut!” suspină eroul filmului Nostalgia al lui Andrei Tarkovski. Într-adevăr, lumea este plină de frumuseţe, dar fiecare frumuseţe este particulară şi risipită, şi lasă omul obosit şi nemulţumit.
Spre sfârşitul secolului trecut, Soloviov trăia experienţa dureroasă a separării celor trei domenii ale cunoaşterii umane: ştiinţele naturale, metafizica şi mistica, ce durează de secole. Caracterul genial al gândirii sale şi natura sa mistică îl vor îndrepta spre elaborarea unei sinteze moderne: trebuie să renunţăm la principiul cartezian de idee limpede şi distinctă şi să trezim intuiţia, care constă în a-l vedea pe unul în celălalt, unul în tot şi totul într-unul. Această intuiţie, care nu distruge nici Unul, nici multiplicitatea, corespunde viziunii frumuseţii. Frumuseţea va fi, deci, cea care, conform celebrei fraze a lui Dostoievski, va salva lumea.
Lucrarea Michelinei Tenace este o reflecţie asupra sensului frumuseţii mântuitoare, plecând de la scrierile estetice ale lui Soloviov. Intuiţiile şi dorinţa lui de a alcătui o estetică completă au rămas o simfonie neterminată. Era nevoie, prin urmare, de o lectură inteligentă a acestor scrieri şi de un studiu care să fie, în acelaşi timp, istoric şi speculativ, pentru a putea întrezări măreţia idealului atotîntregului care în tradiţia rusă este Sophia, adică Înţelepciune, Frumuseţe şi Viaţă.
cardinal Tomáš Špidlík