Albumul conţine doisprezece piese de studio, dar şi câteva înregistrări brute.
“O să descoperiţi pe album şi înregistrări care redau într‐un fel atmosfera unei cântări între prieteni – la un chef sau la un foc. Ele se află acolo, pe de o parte pentru că suntem convinşi că un cântec bun există şi fără prea mult “make up” şi tehnologie, iar pe de altă parte acest experiment ne va apropia mai mult de cei care ne ascultă. Pe album avem şi trei invitaţi– vă lăsăm să‐i descoperiţi”, a declarat Eugen Nuţescu (Oigan), chitaristul trupei.
“Far from Telescopes este un album mai în forţă, unde chiar şi cântecele mai triste fac cu ochiul din când în când. Am încercat să reducem la minim orchestraţia, pe înregistrare cântă o trupă de indie. Şi atât”, a continuat Oigan.
În ultimii ani, fanii KUMM au auzit în concerte foarte multe piese noi supuse “testării” publicului, o parte dintre acestea regăsindu‐se pe noul material.
“Pe acest album sunt cântece pe care le‐ai putea cânta direct pe platoul de filmare al unui film SF. Sunt melodii în care este vorba de rachete, navete spaţiale, lună şi stele. În multe dintre piese există un EL şi o EA, în diferite ipostaze unul faţă de celălat. Dar nu este vorba de un fir epic, ci mai degrabă de înlănţuiri de stări. Le putem zice cântece de dragoste, dacă vrem neapărat”, a spus Cătalin Mocan, vocalul KUMM.