Volumul, publicat pentru prima dată în limba engleză sub titlul Comparative Fascist Studies: New Perspectives (London: Routledge, 2009, 2010), oferă o perspectivă critică asupra principalelor dezbateri academice privind fascismul din ultimele decenii. Volumul este structurat în trei părţi, care corespund unor metode şi niveluri de comparaţie distincte. Ele se concentrează pe: dezbateri privind modelele idealtipice ale „fascismului generic”, folosite ca instrumente de comparaţie şi de evaluare a unor studii de caz istorice; noi perspective transnaţionale şi comparative privind istoria mişcărilor şi a regimurilor fasciste din perioada interbelică; dezbateri privind conceptele de „totalitarism” şi „religie politică” şi relevanţa acestora pentru studiul mişcărilor şi regimurilor fasciste.
O introducere generală, semnată de Constantin Iordachi, contextualizează dezbaterile cuprinse în volum şi oferă clarificări de natură teoretică şi metodologică privind folosirea comparaţiei istorice în studiul fascismului. Antologia grupează lucrări semnate de experţi de frunte din câmpul cercetării academice privind fascismul, precum: Zeev Sternhell, George L. Mosse, Stanley G. Payne, Roger Griffin, Roger Eatwell, Robert O. Paxton, Michael Mann, Aristotle A. Kallis, Ian Kershaw, Emilio Gentile, Richard Steigmann-Gall şi Constantin Iordachi. Eseurile îmbină armonios consideraţiile teoretice cu studiul unor cazuri istorice. Ultimul capitol introduce cazul Legiunii „Arhanghelului Mihail” din România în câmpul fascismului european prin prisma teoriilor palingenezice de regenerare a societăţilor moderne.
Fascismul european 1918 - 1945
Ideologie, experimente totalitare si religii politice
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2014
Nr. pagini:
408
ISBN:
9786068377292
Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!
