Constantin Joja, Fatade de sticla in arhitectura din Bucuresti si din alte orase din Romania. 1700-1900, editie initiata si ingrijita de Ioana Manaila-Joja, Editura Simetria, 2003.In secolele XVIII-XIX, arhitectura Tarii Romanesti si a Moldovei inoveaza si impune o noua linie arhitecturala: sticla, folosita pe suprafete mari, compunand fatade intregi articulate pe o structura de metal sau lemn. Modernitatea acestei solutii apropie arhitectura fatadelor de sticla de tema stilului international, avand aceleasi atribute ale arhitecturii functionale: curat, simplu, pur, elegant.
Fatadele de sticla inchid logii sau pridvoare, galerii, terase, ajungand, catre sfarsitul secolului al XIX-lea, la fatade continue vitrate. Plastica fatadelor evolueaza si ea de la benzi orizontale de sticla ce inconjoara partea superioara a cladirilor, alternand in registre cu zidaria parterului cu functie de soclu, la fatade compuse dintr-o singura suprafata structurata din lemn (sau metal) si sticla. Urmarind logica functionala a constructiei, fatadele de sticla imbraca arhitecturi variate: acea arhitectura urbana de secol XVIII care adapteaza casa taraneasca la noile conditii de confort, al carei exemplu de marca este Casa Melic din Bucuresti, sau arhitectura hanurilor romanesti, care apar in secolul al XVII-lea, cu galerii si scari de acces exterioare care vor fi inchise un secol mai tarziu cu pereti de sticla (a se vedea, de exemplu, Hanul lui Manuc din Bucuresti, ale carui galerii au fost inchise cu sticla intre 1870 si 1971, anul restaurarii sale).
Tehnica realizarii fatadelor de sticla consta in inserarea ochiurilor de sticla pe un perete-suport impartit in caroiaje (sprosuri) care, o data cu progresele obtinute in fabricarea sticlei si, mai tarziu, in folosirea metalului, se transforma in suprafete de sticla de mari dimensiuni, cu efecte importante in articularea si logica fatadei. Acesti pereti din sticla reflecta spatiul inconjurator, cladirile invecinate, copacii, devenind un exemplu cat se poate de modern de integrare a constructiei in situl arhitectural. In acelasi timp, ei fac vizibile structura si functia cladirilor, lasand sa se vada, in planul al doilea, compartimentartea casei, structura portanta a fatadei, stalpii si grinzile.