În volumul Filosofia Erosului autorul luptă, asemenea lui Don Quijote, cu morile de vânt ale societăţii, mutilată de ipocrizie, ale moralei care sufocă sentimentele curate, consubstanţiale omului, și ale politicii dezumanizate. În capitolul intitulat Erotonomia, autorul încearcă să ne convingă de faptul că dreptul omului de a alege nu este mai important decât dreptul lui de a opta pentru modul în care vrea sa iubească, dreptul la sănătate nu este mai important decât afecţiunea, fără care nu poate exista sănătatea, dreptul la educaţie nu este mai important decât obligaţia societăţii de a crea instituţii de învăţământ bazate pe valoarea sentimentelor, iar dreptul la cultură este o iluzie atâta timp cât şcoala, societatea, statul nu asigură accesul individului la simboluri, la modele şi la valori ale iubirii.
Lucrarea utilizează un volum uriaş de informaţii din domeniul artei, culturii, religiei, dreptului şi politicii, care constituie nu doar argumente pentru a schimba mentalitatea erotică, dar şi pentru fundamentarea unei filosofii a iubirii. În capitolul intitulat Erotosofia, autorul destructurează prejudecăţile şi stereotipurile care menţin individul într-o mlaştină a simţurilor. Autorul relevă faptul că duşmanul iubirii nu este ura, ci falsitatea, impostura, minciuna, ridicate la rang de lege în cupluri, în familii, în secte şi în comunităţi „supraerotice”. Din cauza lipsei de valori, erosul a ajuns să fie confundat cu sexualitatea, fiind considerat un apendice al senzualităţii.