See moreCartea lui Eugeniu Nistor este consacrată unor mari personalități ale gândirii filosofice românești, cu un bine-venit adaos asupra aspectelor de fond ale spiritualității noastre.
Trecând dincoace de negurile mitologiei antice și medievale autohtone – din care se desprind aura legendarului înțelept Zamolxis, unele episoade ale creștinismului timpuriu din arcul carpatic, dar și chipul glorios al umanistului de talie europeană Nicolaus Olahus –, cercetătorul stăruie, mai ales, asupra ideilor curentului iluminist și a figurilor emblematice ale cărturarilor Școlii Ardelene: Samuil Micu Clain, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, aducând totodată în actualitate practica mecenatului și a contribuțiilor voluntare ale clericilor aromâni – toți aceștia simțindu-se „chemați să pună umărul la zidirea unei lumi în grai românesc”!
Personalităților fondatoare ale culturii noastre moderne și actuale – Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Ion Petrovici, Constantin Rădulescu-Motru, Lucian Blaga, Constantin Noica – le sunt dedicate studii și eseuri separate, contribuțiile lor fiind prezentate cu acribie, argumentat, într-o expunere clară și precisă, care confirmă certa vocație hermeneutică și pasiunea stăruitoare a autorului acestei cărți pentru filosofia și spiritualitatea românească din toate timpurile.
(Acad. GHEORGHE VLĂDUȚESCU)
Primele lucrări de filosofie românească au apărut târziu deoarece, în absența unui limbaj specializat, acest lucru nici nu era posibil, iar când a fost să fie, s-a petrecut sub influența curentului iluminist și a efervescentei mișcări junimiste.
Ideile lui Maiorescu și direcția sa critică au avut efectele unei revoluții în cultura noastră, stimulând puternic spiritul creator al generațiilor de gânditori și de literați de la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul celui următor, atingând apogeul în perioada interbelică.
Atunci, pe fondul sincronizării cu filosofia occidentală, se afirmă tendințe, concepte și teorii originale, se impun autori de sisteme de gândire și personalități cu manifestări academice înalte în diverse ramuri și orientări filosofice, precum logica, epistemologia, gnoseologia, metafizica, filosofia dreptului, filosofia istoriei, filosofia culturii, estetica etc.
Tot după Unire, filosofia din România devine mai vizibilă și pe plan instituțional, dacă luăm în seamă prestigiul facultăților „de filosofie și litere” din București și, mai târziu, din Cluj, dar și fondarea unor instituții adiacente (Societatea Română de Filosofie, Revista de filosofie, revista Saeculum, mai multe edituri de profil etc.) și lansarea unor proiecte cultural-filosofice pe termen lung, așa cum a procedat Lucian Blaga în articolul „Despre viitorul filosofiei românești” (1943), în care îndemna tinerii la creație filosofică, motivând că „și românul poate să gândească lumea de la început”, deoarece „a filosofa înseamnă (…) a accepta orice filosofie constituită cel mult ca izvor…”
Din păcate, aceste intenții generoase, ca întregul elan creator interbelic, s-au risipit și s-au frânt sub apăsarea valurilor de întuneric care s-au abătut asupra țării dinspre… Răsărit, descurajând și frânând evoluția gândirii filosofice românești vreme de aproape o jumătate de veac!
(Eugeniu Nistor)