Fiul diavolului. Volumul III

Din fundul santului si pana in varful intaririlor nu era nici un deget de teren care sa nu-si aiba alba lui scanteie. Totul era luminat, limpede, stralucitor, varfurile stancilor nu mai aveau umbre, se zareau si cele mai mici obiecte ca si cum ar fi fost soare si o soparla chiar cu greu ar fi putut gasi unde sa se ascunda pe suprafata aceasta stralucitoare. Cu toate acestea, privirile lacome cautau in zadar pe cele trei fantome inalte cu mantalele lor rosii. Pierisera. Prapastia era sub picioarele lor, deasupra capetelor nu era decat o rampa peste care nu se putea trece. Negresit ca se deschisese pamantul ca sa-i adaposteasca?