Vezi mai multeÎn cadrul culturii digitale globale în care trăim, folclorul poate părea unora un subiect mai aproape de tradiție și de istorie decât de contemporaneitate și de noutate. Studiile și analizele de etnografie și folclor ale lui Constantin Eretescu, reunite în volumul de față, arată cât de importante, de revelatoare și de actuale sunt producțiile folclorice mai vechi și mai noi și cum acestea se află într-un proces continuu de transformare și de adaptare. Explorarea acestuia aruncă o nouă lumină asupra legăturilor multiple și ramificate între fenomene sociale și culturale care se întind adesea dincolo de granițele geografice și temporale în care trăim. De la bine-cunoscutele cântece epice Miorița și Meșterul Manole la colinde, descântece, obiceiuri de naștere și de moarte, de la doine, basme și proverbe la bancuri, zvonuri și legende urbane, cercetările și analizele producțiilor folclorice din acest volum se adresează atât specialiștilor în domeniu, cât și celor interesați de cultura populară.
„Cartea de față se adresează în egală măsură specialiștilor, viitorilor specialiști și nespecialiștilor atrași de cultura populară. Ea reprezintă un prag și deschide posibile căi de urmat; dezvăluie traseul studierii literaturii populare românești până în prezent și formulează întrebări, conturează orientările și, pe cât posibil, prioritățile cercetărilor ce vor veni. Căci folclorul nu face excepție de la regulă: oricât de pasionante ar fi ariile deja cunoscute, tot mai incitante sunt cele necunoscute. Culegerile sistematice întreprinse în ultimul secol au pus la îndemâna cercetătorilor un material faptic uriaș. Organizarea lui nu se poate face fără respectarea unor principii metodologice care decurg din însăși forma de existență a folclorului. Un prim criteriu de ordonare s-a bazat pe observația că unele clase de texte pot fi interpretate oricând, în funcție de starea sufletească a purtătorului de folclor (este cazul cântecului liric), pe când alte clase de texte nu pot fi produse decât în anumite momente ale anului (plugușorul, colindele), ale existenței individului (orațiile de nuntă, bocetele, cântecele ceremoniale de mort, descântecele) sau colectivității (cântecele de seceră, paparuda, caloianul). În vreme ce unele texte dau expresie artistică sentimentelor și trăirilor intime ale interpretului (cântecul liric), altele înfățișează atitudini și stări ale colectivității și se adresează unui auditoriu larg (cântecele epice, poveștile, colindele, plugușorul).”
„Când aud de folclor, cei mai mulți se gândesc la Miorița sau la Toma Alimoș, toate învățate la școală, la cântece și jocuri populare, pentru că le mai văd și aud la televizor – pe scurt, la ceva cam învechit și, în mod cert, legat de viața la sat. Arareori se întâmplă să asocieze folclorul cu internetul, bunăoară, deși n-ar face rău: «rețeaua globală» chiar este principalul canal de răspândire a unor creații recente cât se poate de... folclorice”.
„În creațiile orale, poporul și-a înfățișat credințele, a descris momentele esențiale ale existenței omului sau evenimentele care priveau întreaga comunitate: munca, bătăliile, epidemiile, primejdiile naturale”.
„Literatura populară precedă literatura scrisă. De-a lungul unui mileniu – de la formarea limbii române până la primele scrieri literare în română –, creațiile orale au reprezentat modalitatea fundamentală de expresie artistică”.
„Folclorul a constituit o sursă de inspirație pentru poeți, prozatori și dramaturgi. Scriitori ca A. Russo, V. Alecsandri, M. Eminescu au cules ei înșiși literatură populară. Pentru mulți alții, ridicați din rândul țăranilor, folclorul a reprezentat primul contact cu literatura și cu un sistem de valori estetice care le-a influențat întreaga creație. Multe motive și teme folclorice au fost utilizate în literatura cultă. Fenomenul are dimensiuni impresionante – să ne gândim numai la I. Budai-Deleanu, G. Coșbuc, I. Slavici, St. O. Iosif, L. Rebreanu, L. Blaga, M. Sadoveanu”.