Spontaneitatea este o virtute oriunde altundeva decât în relaţiile de afaceri...
Complexitatea multora dintre contractele comerciale, interesele economice şi financiare deloc neglijabile ce li se ataşează contrazic schema tradiţională, a formării instantanee de consimţământ, prin întâlnirea ofertei cu acceptarea. Adesea, mai degrabă decât să păşească direct la încheierea unui contract cu efecte definitive, părţile înţeleg să întreprindă negocieri laborioase, pe parcursul unor luni (sau chiar ani), discutând - punctual sau doar principial - elementele contractului preconizat. Procesul amintit le oferă premisele unui timp de reflexie suficient de amplu, pentru punerea în balanţă a tuturor avantajelor şi dezavantajelor unei potenţiale relaţii contractuale definitive cu celălalt. Consimţământul participanţilor la negociere, departe de a cunoaşte o formare bruscă, se maturizează progresiv, de-a lungul întregii faze "precontractuale". Penetrarea părţilor în sfera dreptului are loc treptat şi prudent, prin încheierea de acorduri a căror valoare juridică se impune a fi cunoscută şi care ridică problema stabilirii cu precizie a efectelor lor.
Formarea progresivă a convenţiilor este spaţiul predilect al instabilităţii juridice, însă este vorba despre o nesiguranţă acceptată de părţi sau cel puţin cunoscută de acestea. Abandonând concepţia instantaneistă a formării contractelor, potrivit căreia perfectarea actului juridic bilateral rezultă spontan, din simplul schimb de consimţăminte, teoria formării progresive a convenţiilor arată că există situaţii în care primul contact juridic dintre părţile viitorului contract marchează naşterea unui consimţământ parţial, a cărui completare se va face progresiv. Procesul formării unui contract se dovedeşte, astfel, facil de descompus în tot atâtea etape câte au fost necesare fie pentru "desăvârşirea" (maturizarea) consimţământului la act (a), fie pentru convenirea obiectului viitorului contract (b).
Lucrarea tratează atât precaritatea născută voluntar (i), dintr-o dispoziţie a convenţiei în curs de formare - precum în cazul drepturilor de dezicere stipulate în contract, al acordurilor pregătitoare de convenţie finală - cât şi precaritatea legală (ii), alocată de legiuitor pentru ocrotirea uneia din părţi, precum în ipoteza drepturilor legale consumeriste de retractare a consimţământului în termen de 7 zile lucrătoare de la intervenirea acordului de voinţe. Cel de-al treilea tip este reprezentat de precaritatea derivată (c), prin care se înţelege fragilitatea strict inerentă, ataşată natural unei convenţii. O regăsim în cazul contractelor încheiate intuitu personae, aşezate pe relaţia de încredere ori afecţiune stabilită între părţi (1), ca şi în cazul contractelor a căror formare - în trei paşi - presupune un consimţământ de agrement (2), precum contractele bancare de credit ori cesiunile convenţionale de contract.
