Garsoniera In Centru

Esecul este tema centrala a cartii, esecul in dragoste, esecul unor prietenii – de aici, o scriitura „nevrotica”, de-a lungul careia personajul trage cu dintii de copilarie, in ciuda unei relative independente spre care pare sa tinda: garsoniera in centru este locul care ar asigura prelungirea spatiului infantil, al zimbetului bunicii (care apare doar ca moarte anuntata).
O carte pe alocuri dura, un „strigat” foarte bine controlat stilistic de catre autoare, cu o structura ce subliniaza, prin aparent necontrolatul amalgam de sentimente, detasarea treptata de realitate a protagonistei.
„Personajele sint trasate cu un penel abia inmuiat in vopsea, miscarile lor sint vazute ca prin vis, au ceva din viscozitatea onirica. Spuneti-le cum vreti, manechine, fantose, insa actiunile lor dau nastere unor reverberatii puternice in receptorul-narator. Ceea ce vrea Antoaneta Zaharia este chiar ceea ce-i reuseste in paginile Garsonierei: sa puna pe tava parerile ei despre modul in care a vazut lumea pina la o anumita virsta, intr-un interval al inocentei, si sa lase celor din jur un bilet de ramas-bun de la copilul care a fost.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)