Geniul inimii

Luminează ochii ierbii,

ochii lunii luminează.
Cad lăstuni în zbor pieziş,
în această sfântă-amiază

şi în duhul meu păgân,
strâns din mări negre, murdare,
legănate-n palma ta
şi sfinţite-n ploi amare.

Luminează-mă, mă poartă
printre îngerii tăi şchiopi,
care sprijină în poartă
cerul şi demoni miopi.

Spală-mi inima, păgâna,
în furtuni şi în tornade;
luminează-i şi rărunchii
până noaptea se abate

şi pustiul i-l aduce,
şi o sfâşie, şi-n ziduri
o-nzideşte, o închide.
Tu în ochi miere îi picuri

Şi în zori o smulgi de-acolo,
o mângâi şi o alinţi
şi-i aduci nectar şi rouă,
adunate din părinţi…

„Geniul inimii al poetei Aura Christi este un dialog de excepție între om și divinitate, între cer și pământ. Prin viziunea sa pătrunzătoare, exuberanța de idei, delicatețea sentimentală și limba plină de forță și tensiune, autoarea ne-a dezvelit un suflet pur, candid și viu, care, de altfel, într-o lume contemporană cu pluraritatea valorică, ocurența zilnică de conflicte și anxietate, ne alintă inimile ca o adiere de vară, o lumină în beznă și o ardere renăscătoare și dătătoare de căldură pe gerurile iernii.”
Ding Chao (China)

„Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o stâncă masivă, singuratică, într-un peisaj «mioritic». Geniul inimii are originalitate şi forţă. (…)
Geniul inimii pare o gigantică rocă aşezată într-o câmpie: nu seamănă cu nimic.”
Virgil Nemoianu

„E dificil de găsit un poet sau un filosof care să poată, cu lirica sa, să-ți acapareze simțurile, sufletul, să lase un semn profund asupra felului tău de a privi lumea. Prin complexa ei simplitate care este forma unei infinite bogății interioare, Aura Christi îl conduce pe cititor în viscerele ființei. Cruciali pentru poetica Aurei Christi sunt ochii, izvor de viață, piatră pe care totul se zidește. În actul de a vedea Aura regăsește întreaga mistică a ființei, ce vede și visează vortexul planetelor din înalturi până în abisurile începutului, când totul se inventa «din Ochi». Pe acțiunea de a vedea se bazează, deci, totul, inclusiv posibilitatea de a cunoaște, dar nu e o vedere apolinică, nici platonică, ci mai degrabă vederea ce naște din întuneric, o capacitate de cunoaștere ce nu vrea să înțeleagă, să exorcizeze suferința, ci o consideră matricea ființei. Aura exprimă filosofie când scrie poezie, exprimă poezie când face filosofie, și face asta pentru că, tocmai în acest cerc hermeneutic, se află propria ei viață.”
Francesco Corsi (Italia)

„Avem în față o artistă bogată în imaginație, liberă și stăpână pe propria-i artă, o surprinzătoare mistică modernă pe care o salut din Madrid.”
Héctor Briosos (Spania)