Gault&Millau a lansat prima ediție a ghidului dedicată vinurilor românești și aduce astfel în România
expertiza internațională a companiei în domeniu.
Ghidul Gault&Millau de vinuri românești 2019 include 152 de vinuri de la 63 de crame.
Cel mai mare scor al unui vin românesc in clasamentul Gault&Millau este de 94 de puncte din 100,
pentru Smerenie 2016 de la crama Oprișor, care a primit și premiul pentru Cel mai bun vin roșu.
22 de vinuri românești au obținut un scor de +90 de puncte, printre care vinuri roșii, albe, rosé și dulci,
realizate din soiuri internaționale, dar și autohtone. Această performanță demonstrează diversitatea și
complexitatea pieței, calitatea vinului local și competitivitatea acestuia.
‘Vinul românesc are un potențial în care credem și acesta este motivul pentru care am lansat ghidul de
vinuri Gault&Millau pe plan local. Principiile de la care am pornit sunt transparente și clare, dezvoltate în
cei peste 30 de ani de experiență a rețelei Gault&Millau în acest domeniu: expertiză independentă,
neutralitate față de interesele comerciale ale pieței, abordare constructivă, șanse în procesul de
evaluare pentru toți producătorii, indiferent de dimensiunea acestora. Pasul următor după lansare este
de a promova vinurile românești selectate în ghid și producătorii acestora atât în România cât și la nivel
internațional.’, declară Raluca Hrițcu și Ștefan Mortici, co-CEO Gault&Millau România.
Vinurile din ediția 2019 a ghidului Gault&Millau Romania au fost evaluate de o echipă de 3 experți
internaționali care dețin cele mai înalte certificări posibile în domeniul oenologic: Ana Săpungiu (Master
of Wine), Caroline Gilby (Master of Wine) și Isa Bal (Master Sommelier). Cei trei evaluatori au contribuit
cu perspective complementare, rezultate din parcursuri profesionale respectate în industrie dar și cu o
cunoaștere aprofundată a pieței locale, care le-a permis o poziționare în contextul internațional a
vinurilor locale.
Cea mai importantă concluzie a acestei prime ediții a ghidului este că soiurile locale reprezintă șansa
României la un loc important pe scena globală a pieței de vinuri, fie ca este vorba despre Fetească
Neagră sau Albă, Negru de Drăgășani, sau unele mai puțin cunoscute precum Zghihara de Huși.
În perioada imediat următoare, ghidul Gault&Millau de vinuri românești va fi lansat la Paris pe 8
decembrie și prezentat la Bordeaux în februarie 2019 la Cité du Vin, unul din cele mai importante târguri
de vin din lume, ambele proiecte desfășurându-se în cadrul Saison France-Roumanie. Ghidul va fi
promovat în toată rețeaua Gault&Millau, atât în Europa cât și în spațiul extra-european (Australia,
Canada, Japonia) prin evenimente, articole despre vinurile selectate și interviuri cu producătorii români.
Prin lansarea ghidului de vinuri românești Gault&Millau, România se alătură unei tradiții impresionante,
fie că este vorba despre Franța (1984- primul ghid Gault&Millau de vinuri; 2013 – primul ghid
Gault&Millau de șampanii), Germania (care în 2018 a aniversat 25 de ediții anuale ale ghidului
Gault&Millau de vinuri) sau Austria. În 2019 Gault&Millau va lansa ghidul de vinuri în două dintre cele
mai dinamice țări în piața globală de vinuri: Australia și Georgia.
Ghidul Gault&Millau - Ghidul vinurilor romanesti 2019
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2018
Cover Type:
Paperback
Page Count:
338
ISBN:
9799730282283
Unavailable
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!