Se poate spune că Marius Marian Șolea se desprinde mai mult decât Marin Sorescu din strânsoarea coercitivă a idiolectului țărănesc, reușind să confere mai mare libertate expresivă subiectului poetic.
De aici și provine toată vigoarea sa discursivă: din capacitatea artistică de a se afla concomitent înăuntrul și în afara unei trăiri semiotice permanente. Nu mă îndoiesc că această poezie proaspătă ne restituie un filon tradițional, reactivat din perspectiva unei sensibilități postmoderne.
