Habitatul rural traditional prahovean

Intenţia autorilor a urmărit abordarea problemelor legate de habitat utilizând metoda transdisciplinarităţii. Habitatul rural tradiţional, componentă fundamentală a identităţii noastre sociale şi culturale, s-a constituit în contextul interferenţei pe parcursul mileniilor, în etape succesive a unor factori formativi prezenţi pe teritorii întinse din Orientul îndepărtat până în arealul occidental.
Este susţinut de mulţi specialişti faptul că obştile săteşti autonome erau străvechi în raport cu secolul al XIV-lea, când administraţia medievală s-a cristalizat şi pe teritoriul ţării noastre.
Această formă de proprietate a generat un mod specific de ocupare a teritoriului, cu aşezări care s-au dezvoltat prin roire, matricea originară a aşezărilor fiind prezentă şi astăzi. Modelele legate de habitat, organizarea teritoriului, constituirea aşezărilor, alcătuirea clădirilor cu funcţiuni diverse reprezintă o componentă fundamentală a memoriei colective. Analiza atentă a evoluţiei repertoriului de modele specifice unor teritorii va conduce la identificarea, clasificarea şi etalonarea secvenţelor care compun configuraţia culturală a arealului respectiv. Putem să afirmăm că ceea ce îndeobşte este numită de noi „arhitectură rurală” şi, mai vag, „arhitectură populară” reprezintă, de fapt, arhitectură moşnenească. Moşnenii, ţărani liberi, proprietari de moşie, sunt autorii modelelor de locuinţe săteşti care au făcut faima acestei arhitecturi în ţară şi în Europa.