Lui Mihail îi plac puloverele și culorile împrăștiate pe pânză. Dar nu-i place deloc când se așază în bancă și Anastasia tace. Anastasiei nu-i plac nuanțele de pe pielea ei și nici sunetele pe care doar pereții camerei sale le aud. Când Mihail începe să se uite, cu adevărat, la Anastasia, descoperă atât de multe minciuni și panică inundându-i fetei plămânii, încât se întreabă cum a reușit aceasta să-și coasă buzele, să-și păstreze secretele și să amăgească atât de mulți oameni cu priviri seci.
Cristina ne aduce un subiect, pe cât de real, pe atât de actual: drama adolescentului. Plecarea unuia dintre părinți la muncă în altă țară conduce la un sentiment de abandon, sau la anxietatea de separare. Dincolo de vulnerabilitățile emoționale cărora personajele cărții ei trebuie să le facă față, veți descoperi cum ei se confruntă și cu sentimentul de vină, resimțit acut. Ca și când toate astea nu ar fi de ajuns, trebuie să facă față multor vulnerabilități sociale, realități pe care, de multe ori, le ignorăm. Această carte poate fi o lecție, nu neapărat pentru părinți, ci, mai degrabă, pentru această societate.