(Con)centrat pe forarea, captarea, analiza şi interpretarea filonului tanatic al imaginarului poetic bacovian și minulescian, volumul Mariei Racu Imaginarul tanatic în lirica lui George Bacovia și Ion Minulescu şi-a fixat, ca prioritate, focalizarea asupra tubulaturii arhitextului simbolist. Intenția de a cartografia coordonatele tanatice ale universului liric al lui George Bacovia și Ion Minulescu se concretizează cu/prin stabilirea absciselor (re)văzute în perspectiva laxă a transdisciplinarității, tangente mito-poeticii, psihanalizei şi/sau geografiei mentale cu tot ceea ce ţine de reflexe culturale și recursuri arhetipale. Matematic, se are în vedere segmentul poetic plasat de la locul întretăierii axelor coordonate până la punctul căutat al ordonatei.
Iniţial, opul de faţă a figurat ca o excelentă cercetare doctorală, finalizată „con brio”, printr-o teză susţinută şi validată „magna cum laude”. Având ca premisă acceptarea simbolismului literar drept cota-parte a unui curent eterogen – care asimilează organic și regrupează tematic, imagologic și instrumental registre poetice poziționate pe o scală cu lungimi de undă variabile – exegeza este descătuşată din chingile poncifelor criticii şi istoriei literare inter- şi postbelice. Ca urmare, lirica lui George Bacovia şi Ion Minulescu este prezentată de Maria Racu ca răspuns edificator, cu privire la evidenţierea dinamicii simbolului în simbolism și la contorizarea procesului poetic de concretizare a unor imagini tanatice recurente în lirica lui George Bacovia şi Ion Minulescu.
Gheorghe Manolache
