Volumul de fata este o oglindire, un tablou de familie pictat dintr-un balcon fara ferestre, intr-o ceasca de cafea. Intre paginile sale se regasesc nu doar temerile si emotiile unei singure femei minunate, ci el reprezinta o colectie de ganduri adunate de la oamenii ce au inconjurat-o la un moment dat. Sau poate chiar cate o bucata din fiecare inima. De aceea, as numi aceasta noua aventura a Mihaelei Hura un eveniment. Nu intr-atat sub aspect editorial, fiind al treilea titlu aparut cu numele domniei sale, ci pentru ca el reprezinta un sertar deschis. Aproape ca ai o responsabilitate atunci cand cotrobai prin intimitatea unui om care se chinuie sa-si fereasca privirea. Doamna Hura a demonstrat deja, prin intermediul celorlalte doua aparitii, ca are imaginatia, pregatirea si talentul pentru scris. [...]
Sertarele Mihaelei inchid orizontul unei lumi in care fosnetul plopilor se aude precum valurile marii. E suficient sa inchizi ochii. Gandurile ei cenusii se prezinta lumii adesea invesmantate intr-un albastru deghizat, precum dansul unui arlechin suferind. Mihaela nu minte in arta ei. Se destainuie. Insa, dintr-un respect magulitor pentru cel ce o citeste, imbraca in straie de sarbatoare fiecare gand. Chiar si acela care doare. Onestitatea ei, pereche cu eleganta stilistica, da culoare unui univers paralel, in care paseste emotionata si curioasa. Nu e o lume ideala. Doar alta. In care sa te ascunzi uneori ca sa te odihnesti.