În poeziile Emiliei, totul este transfigurat sub umbrela aceluiaşi paradox, cel ce actualizează absenţa şi negativul, cel care potenţează anxietatea, interogaţia şi revelă duplicitatea psihismelor tenebroase, creând un fel de întuneric vizibil.
Poeta potenţează blagian, minus-cunoaşterea, folosindu-se cu inteligenţă şi rafinament artistic, de natura paradoxală a poeziei/ artei: fictivizează, ca să poată spune adevărul în care crede…”